12.02.12

La 3 zile dupa concert, inca imi canta ingerii in inima si plutesc, traiesc in alta lume!… Prin muzica, repetitii dese, am ajuns in transa.

Publicul a ascultat, vrajit si el, de la inceput, neclintit. Cel tarziu la piesa solo Duo Seraphim am plans cu totii:

2 Serafimi stateau înaintea Lui, fiecare având câte sase aripi: cu doua îsi acopereau fetele, cu doua picioarele, iar cu doua zburau Si strigau unul catre altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pamântul de slava Lui!” (Isaia 5:2,3)

Caci trei sunt care marturisesc în cer: Tatal, Cuvântul si Sfântul Duh, si Acesti trei Una sunt. (1 Ioan 5:7)

O minunata interpretare:

Nu stiu pe ce sa insist; ar insemna sa evoc toata capodopera!

Da, am s-o evoc, ca asemenea momente sunt unice in viata!

Concertul incepe cu strigatul de durere al lui Monteverdi, bolnav, cazut in dizgratie, in re major, acordul cadru al piesei. “Doamne, sa-mi ajuti mie grabeste-Te”. Dupa care, probabil speriat de indrazneala, Monteverdi intra direct in preamarire, Gloria Patri… si acum si pururea si in vecii vecilor! Amin! (“et nunc et semper et in saeculo saeculorum”)

Restul piesei, parca, este in intregime conceput ca raspunsul Domnului la strigatul de inceput al lui Monteverdi.

Continua cu Ps. 109, Dixit Dominus Domino meo: Zis-a Domnul Domnului Meu: “Sezi de-a dreapta Mea, pâna ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale”…

Crestinismul e dragoste; Monteverdi deschide seria solistica tocmai cu un cantec de dragoste, din Cantarea cantarilor, Nigra sum: “Neagra sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasa, ca salasurile lui Chedar, ca si corturile lui Solomon”. Cata dragoste a Domnului, mai ales pentru mine, nevrednicul, revarsata prin muzica!…

Momentul intrarii intr-o alta lume; parca eram beat. De aici, totul a patruns la mine ca printr-o bula, estompat. Iesire din continuitatea spatio-temporala. M-a strafulgerat ideea: poate ca ne facem, singuri si inutil, viata mult prea grea, ca si crestini! Nu se poate ca Domnul, care atat ne iubeste, incat Si-a jertfit Fiul pentru noi; care ne iubeste infinit mai mult decat poate biata asta de muzica, in biata asta de biserica, interpretata de bietii de noi, exprima; nu se poate ca Domnul sa fie privit de noi ca Unul vesnic incruntat, terorist batran, acru mereu la panda, gata sa ne prinda pe picior gresit!

Bine zice Steinhardt, crestinismul e bucurie, fericire, grandoare! Doar suntem invitati la cina cu Printul Pacii, cu Imparatul Imparatilor, cu Domnul Atotputernic! Si nu noi ne invrednicim de asta, ci El!

Dupa o vreme, dupa Duo Seraphim de l-am amintit la inceput, mi-a venit randul de-am cantat, pt. prima data in viata mea, ca solist, la Nisi Dominus, cantus firmus. Diri ne-a povestit ca, pe vremea lui Monteverdi, piesa era produsa fara dirijor. Asa e. Daca te adancesti in ea, are un ritm ca de beat, de groove, iti intra sub piele, canti de la sine, te lasi dus, purtat, furat de muzica!

Bucatica mea favorita a ramas Lauda Jerusalem, Ps. 147 (Al lui Agheu si al lui Zaharia): “Lauda, Ierusalime, pe Domnul, lauda pe Dumnezeul tau, Sioane, Ca a întarit stâlpii portilor tale, a binecuvântat pe fiii tai, în tine. Cel ce pune la hotarele tale pace si cu fruntea grâului te-a saturat, Cel ce trimite cuvântul Sau pamântului; repede alearga cuvântul Lui; Cel ce da zapada ca lâna, Cel ce presara negura ca cenusa, Cel ce arunca gheata Lui, ca bucatelele de pâine; gerul Lui cine-l va suferi? Va trimite cuvântul Lui si le va topi; va sufla Duhul Lui si vor curge apele. Cel ce vesteste cuvântul Sau lui Iacob, îndreptarile si judecatile Sale lui Israel. N-a facut asa oricarui neam si judecarile Sale nu le-a aratat lor.” (“non fecit aliter omni nationis”)

O interpretare care ilustreaza cel mai bine cat de saltaret e tot concertul:

Urmeaza Sonata sopra “Sancta Maria, ora pro nobis”. Monteverdi a conceput-o ca o irumpere de bucurie in orchestra. Disco in Ceruri! Deasupra, ca uleiul peste apa, plutea cantus firmus, linstit si frumos, al sopranului si al altului. Mi s-a parut ca rugaciunile noastre, de oameni tavaliti in tina pacatului, acced totusi ca “miros de buna mireasma” la Maicuta Domnului. Sau or fi rugaciunile ridicate de ingeri, pentru noi?

Adorarea Maicii Domnului, anuntata in titlu, tema profund catolica, este incheierea concertului. (AVE, Maria, cea care ai inversat cuvantul EVA…) Cu un imn, Ave maris stella, Monteverdi o numeste pe Fecioara Maria Stea a marii, vesnica Fecioara, fericita Poarta a Cerurilor (felix caeli porta).

Ma opresc, ca nu mai pot, mi-e prea plina inima.

Din CD-ul cu maica Siluana, Pogorarea la iadul din suflet: ce ne doare? absenta bucuriei. Pana nu ne pogoram la iadul din noi, pana nu realizam ca nu suntem buni de nimic, ca putinul bine pe care ni se pare ca-l faptuim, in realitate e lucrat de Domnul, prin bicisnicile noastre trupuri, pana atunci nu suntem pregatiti de har…

Doamne, curata-ma si pe mine, pacatosul!

14.05.12

“Dar fericit de unde stiu ca sunt? Din aceea ca la Rohia si la Surdesti am plans; pentru ca ascultarea Sf. Liturghii imi este uneori rasplatita cu darul lacrimilor; pentru ca dupa Sf. Impartasanie cunosc tocmai fericirea aceasta – smerita, entuziasta, de-sine-statatoare – care intrebarii de mai sus ii raspunde, paradoxal – prin tacere, printre lacrimi – surazand.”
(N. Steinhard, Cartea impartasirii, 14.05.12, la 2 zile dupa Vespro della Beata Vergine de Monteverdi, cu sufletul ramas in Ceruri)

“Sunt vrednic de iad pentru ca ma impotrivesc lui Dumnezeu.

—
Noi nu vom intra in iad pentru pacatele noastre, ci datorita nesimtirii noastre de a-l aduce pe Dumnezeu in iadul nostru.”
(Maica Siluana, Pogorarea la iadul din suflet)

25.02.12
La 14 ani dupa ce l-a condus pe tata Dincolo, Domnul da de m-am logodit cu iubita mea c.! Astfel, au fost prezenti si El, si el la bucuria intregirii noastre.
Familia lui c. a inceput sa pice de joi, spre marea bucurie a tuturor! M-am simtit ca-n familie.
Slujba a inceput la orele 15, in capela arhiplina. Am avut vreo 70 oaspeti, multi stand pe scari. Cel mai mult m-au impresionat cei aproape 20 cantareti din cor, in frunte cu diri!.

M-am regasit, cu iubita mea c., in fata mesei pe care pr. Ionut a oficiat slujba trilingva. Pe masa era asternut scumpul meu tricolor, in care m-am infasurat, infiorat, la atatea meciuri, in strainatate, cu a. Din nou am avut senzatia ca s-au deschis cerurile, iar puterile nevazute roiesc peste noi, in capela. O inima prea plina, fierbinte de bucurie, avandu-l in dreapta pe fratele meu a., ca nas. (Mai tarziu, la petrecere, avea sa afirme, in public, la microfon, intre lacrimi, ca atat de fericit nu m-a mai vazut niciodata. Sambata si mai ales duminica mi-a fost pur si simplu frica sa nu ma sonez de la atata bucurie! Noaptea de sambata spre duminica n-am putut adormi de bucurie. Mi s-a mai intamplat sa ma trezesc de bucurie, noaptea, ca Steinhardt la Jilava, dar nu mi s-a intamplat sa nu pot adormi de bucurie! Cu chiu cu vai am atipit vreo 2 ore).

Dar sa revin la logodna.
Foarte frumos cuvantul de invatatura! Schimbul inelelor simbolizeaza faptul ca sotii isi pun viata unul in mana celuilalt.

Dupa slujba, corul ne-a cantat inaltator, in sala de festivitati a caminului. Mult mi-au curs lacrimile, mai ales cand l-am reauzit pe Bach (eram sigur ca diri o sa mi-l cante). La sfarsit, diri: “scanteia initiala de la concertul din 6 ian. 2011 a adus un rod deosebit de frumos”. In gand, derularea vetii de pana acum cu c. Dupa scanteia initiala, treapta intai a rachetei s-a consumat, cu timpul. Eram iesit din campul gravitational al pamantului. In Saptamana Patimilor din 2011, c. a aflat ca are Parkinson. Faimosul “Houston, we have a problem”. Aveam de ales intre a zbura pierdut prin spatiu, ca pana acum, de a recadea pe pamant, arzand in atmosfera, sau de a continua misiunea. I-am cerut spontan mana; m-a luat inima pe dinainte. Asa a pornit treapta a 2-a a rachetei. Cu Dumnezeu, inainte!

Dupa ce ne-a cantat corul, am stat la povesti mai bine de 2 ore, pana sa mergem la restaurant, la petrecerea propriu-zisa. Au ramas foarte multi, mai ales corul. Roxi si T. s-au intretinut de minune cu familia lui c., in franceza. Notez afirmatia lui T.: “se pare ca este ceva putred, din moment ce tu ai ajuns sa canti intr-un cor asa de bun”. Intr-adevar, oare corul a sunat asa de bine din cauza ca eu n-am cantat?
Referitor la cifra 3. Prin slujba, Domnul a intrat oficial determinat in viata noastra. Suntem 3: Domnul, c., eu. Cadoul meu preferat a fost un album cu poze, cu titlul “Valentin und SEINE Kantorei auf Reisen”. Nu doar cu corul, ci cu corul sau. Din nou suntem 3: corul, c., eu.

Dupa orele 18 ajungem insfarsit la restaurant, pavoazat impecabil! Cred ca nu a fost oaspete sa nu laude bucataria! Iar fratele a. a intregit atomsfera feerica, prin muzica pe care a facut-o. Un chef de zile mari, cu galagie, rasete, cantece, poloneza in sir pe scari, cioburi, mizerie. La sfarsit am pupat-o pe sefa, de bucurie. Mi-a spus ca au dansat si ei, in bucatarie, de bucuria noastra.

Seara, in pat, nu putem adormi. Cantam vreo ora repertoriul nostru, pentru a 2-a zi, vizita PS Sofian la capela. Si tot nu putem dormi. Atipim catre dimineata, vreo 2 ore.

26.02.12
Sf. Liturghie arhiereasca in capela din ER, cu PS Sofian! Mare bucurie si pe el, “a venit la prieteni”. Din predica: daca credem ca dredinta se rezuma doar la mers la biserica, rugat, cantat, postit, dar fara dragoste sau fara sa intram in adancime, sau daca privim la Dumnezeu ca la un terorist, ceva facem rau.

Am cantat cu iubita mea c. aproape toata slujba. Fiind si un neamt in capela, am cantat din nou Heilig din Deutsche Messe a lui Schubert, in premiera pe 3 voci (aparuse si Costin). C. a zis ca a avut impresia ca parintii ei se uita la ea din cer, zambitori si plini de dragoste.

Dupa-masa, am fost la vecernie la Nürnberg. unde l-am prins pe mitropolit. De multumire si de inceput bun al Sf. Post. Tare s-a mai bucurat IPS Serafim, cand mi-a vazut inelul pe deget!

De-atata fericire, adunata in cele 2 zile, mi-e frica sa nu ma sonez si mai mult! Si cand ma gandesc ca fericirea asta e nimic, fata de cea de Dincolo…

15.03.12
O banala intrare in jurnal?

Prima zi de primavara, calda si cu soare, aproape ca-n inima mea de om beat de fericire. Merg cu c. la plimbare prin parcul castelului, sa admiram brandusele si ghioceii. Intram intr-o librarie. Natural, ma lipesc de raftul “Religie”. Si Domnul imi pune mana pe-un volum de Notker Wolf, Die sieben Säulen des Glücks.

Si merge mai departe. Imi pune mana pe-o carte a unei calugarite evanghelice benedictine, Wie im Himmel, so auf Erden. Cu subtitlul Die schönsten christlichen Gebete. Vine surpriza. Cartea se deschide la pag. 58, Te Deum, Hl. Ambrosius von Mailand! Fermecatoarea noastra piesa! Nu ma mai pot stapani. Lacrimile imi curg siroaie, ca unui nebun. Ma intorc cu fata la raft, de rusine. Pe pagina stanga, Rugaciunea de lauda a Hl. Gregorius von Nazianz! Urmatorul loc unde se deschide cartea este al Rugaciunii Sf. Efrem Sirul, care se citeste in – ghici – Postul Mare (Doamne si Stapanul vietii mele…)!

Domnul ma tine in starea asta de euforie pana seara, cand, in pat, continuand cu Drumul catre isihie al lui Steinhardt, dau de versetul din Ps18, “Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria”. Pentru mine, este cheia magica, corul din Schöpfung a lui Haydn…

Inchei cu Rugaciunea de lauda a Sf. Grigorie de Nazianz:

O, Tu, Cel ce eşti deasupra a toate,
Ce aş putea să-Ţi spun lăudându-Te?
Ce cuvânt să Te laude?
Nici un cuvânt nu Te poate exprima.
Ce minte să Te contemple?
Nicio minte nu Te ajunge.
Tu rămâi necunoscut minţii,
Chiar dacă ai zidit toate ce pot fi concepute.
Şi toate câte glăsuiesc ori glas nu au,
Pe Tine Te slăvesc.
Toate cele înţelegătoare ori fără de înţelegere,
Pentru Tine laude împletesc.
Obşteşti ne sunt doririle şi durerile,
Toate spre Tine se întorc
Şi se roagă. Ale Tale toate zidiri,
Imn fără de glas Îţi aduc.
În Tine toate se găsesc
Şi toate spre Tine privesc.
Ţelul tuturor eşti Tu
Cel ce eşti Unul, şi Toate, şi Niciunul.
Nu eşti niciunul, nu eşti nici toate, ci mai presus de tot şi de toate.
Posesor al numelor toate,
Cum să Te numesc, Cel singur fără de nume?
Ce minte cerească poate
Să se înalte dincolo de a înălţimilor nori?
Măcar de mi-ai arăta milă!
O Tu, Cel ce eşti dincolo de toate,
Cum Te-aş putea lăuda cu adevărat,
Îmi este îngăduit în alt fel?

12.01.12
Din cartea lui Joachim-Ernst Berendt, Hinübergehen, despre ultimile creatii ale compozitorilor, raman cu Requiem-ul lui Mozart si Misa in si minor (h-Moll Messe) de Bach. Din ultima, extraordinar este Credo: la versurile Et exspecto resurrectionem (astept invierea (mortilor)), dupa cam 1 minut de tanguiri, corul izbucneste intr-o explozie de bucurie, cu trompete, timpani si cohorte de ingeri cantand. Vorba autorului: Bach nu mai asteapta. A asteptat destul. Acum isi cere drepturile, insista pe inviere. Tu, Doamne, ne-ai promis invierea, deci credem in Cuvantul Tau si ne bucuram de ea, ca fiind certa!
Inca o intrare, din aceeasi carte (totusi slaba). Anul 387, Sf. Pasti, Milano. 2 mari viitori sfinti se intalnesc. Sfantul episcop Ambrozie al Mediolanului il boteaza pe Fericitul Augustin, proaspat convertit, rostind faimosul Imn, pe care il redau in forma completa, ca prea-i frumos:
“Pe Tine, Dumnezeule Te laudam,
Pe Tine, Doamne, Te marturisim,
Pe Tine, preavesnicule Parinte,
Tot pamântul Te mareste.
Tie toti Îngerii,
Tie cerurile si toate Puterile,
Tie Heruvimii si Serafimii
cu neîncetat glas Îti striga:
Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Savaot!
Pline sunt cerurile si pamântul de marirea slavei Tale.
Pe Tine Te lauda ceata slavita a Apostolilor,
Multimea vrednica de lauda a Prorocilor,
Ostirea îmbracata în alb a Mucenicilor,
Pe Tine Sfânta Biserica Te marturiseste pe întregul pamânt:
Tata al nesfârsitei mariri,
Pe adevaratul Fiul Tau, Unul-Nascut, Care trebuie cinstit
Si pe Sfântul Duh Mângâietorul.
Tu, Hristoase, Împarat al slavei,
Tu esti Fiul vesnic al Tatalui.
Tu, Care aveai sa Te întrupezi în om pentru a-l mântui, nu Te-ai înfricosat de pântecele Fecioarei.
Tu, Dupa ce ai învins boldul mortii, ai deschis credinciosilor Împaratia Cerurilor.
Tu stai de-a dreapta lui Dumnezeu în slava Tatalui.
Credem ca vei veni ca Judecator.
Asadar, Te rugam, vino în ajutorul robilor Tai, pe care i-ai rascumparat cu scump sângele Tau,
Daruieste-le slava cu Sfintii Tai.
Mântuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta
Si, ca Domn al lor, condu-i pe ei si-i înalta în veac.
În fiecare zi Te binecuvântam
Si laudam numele Tau în veac si în veacul veacului.
Învredniceste-ne, Doamne, în ziua aceasta, fara de pacat sa ne pazim noi.
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nadajduit întru Tine.
În Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu ma rusinez în veac!”
Teologii inca nu sunt siguri; dupa unii, Imnul Sf. Ambrozie este atribuit unui stravechi roman, Sf. Niceta Remesianul.
Cert este ca misa latina “Te Deum” (laudamus) vine tocmai de la acest Imn, pe care Domnul a dat de l-am cantat din nou cu iubita mea c., la Sf. Liturghie! Unde am primit angajamentul ferm de a canta in duminica dupa logodna, pe 26 feb., venind tocmai PS Sofian la capela! Sf. Liturghie cu arhiereu!
Seara, o “Sf. Liturghie in rit bizantin”, pe muzica orto rusa, la biserica ev. din Bruck!
Slava Tie, Dumnezeule!

08.11.11
Din Dream of Gerontius de Elgar, pe care-l repetam cu corul:

And I love, supremely, solely,
Him the holy, Him the strong.
Sanctus fortis Sanctus Deus,
De Profundis oro te
Miserere, Judex meus
Parce mihi Domine.

A murit Baby pe 7 nov! Dumnezeu s-o odihneasca, ca grea viata si moarte a avut! “Invredniceste-ne si pe noi de Imparatia si impartasirea sfintelor Tale daruri.”
Cum Tu toate le randuiesti, cu inteleapta dragoste, “O, wisest love”, iti multumesc ca am avut aseara parte de o minunata repetite, cu gandul mereu la sufletul lui Baby, in biserica! The Dream of Gerontius, oratoriu despre drumul sufletului dupa moarte, dupa o poezie a Sf. John Henry Cardinal Newman, canonizat in 2010!

Elgar, urmandu-l pe Bach, avea, ca subtitlu, A.M.D.G. – Ad maiorem Dei gloriam – spre mai mare slava a lui Dumnezeu. La Bach subtitlul era S. D. G – Soli Deo gloria – doar lui Dumnezeu slava. Subtitlul fiecarei compozitii!

St. John A fost un teolog de seama, prof. la Oxford, fost anglican care s-a convertit la catolicism. A trecut prin 2 críze: una, de credinta, la 15 ani, care l-a facut anglican. A doua, o boala care l-a adus aproape de moarte, care l-a facut sa se converteasca la catolicism. Procedura de canonizare a inceput in 1955 (el a murit in 1890) si a durat neasteptat de mult, datorita cantitatii enorme de scrieri ale sale, care trebuiau analizate. In 2008, fiind deshumat ca sa-i fie mutate ramasitele, s-a constatat ca sicriul continea doar hainele, fara trup. Aceasta minune a hotarat finalizarea procedurii de canonizare.

Inchei cu o minunata poezie de-a lui, scrisa in preajma celei de-a doua crize:

Lead, kindly light, amid th’ encircling gloom,
Lead Thou me on;
The night is dark and I am far from home;
Lead Thou me on;
Keep thou my feet; I do not ask to see
The distant scene; one step enough for me.

I was not ever thus, nor prayed that Thou
Should lead me on;
I loved to choose and see my path; but now
Lead Thou me on!
I loved the garish day, and spite of fears,
Pride ruled my will. Remember not past years!

So long Thy Power hast blest me, sure it still
Will lead me on;
O’er moor and fen, o’er crag and torrent, till
The night is gone,
And with the morn those angel faces smile
Which I have loved long since, and lost awhile!

St. John Henry Cardinal Newman

25.09.11
Din predica pr. Ionut: ingredientele pentru atingerea unui tel?

Rugaciunea smerita, toata osteneala, indelunga rabdare.

A fost si Toderas, ultimul sfert de ora. S-a inteles cu pr. Ionut sa se spovedeasca sambata viitoare. Eu tare am insistat sa doarma la mine noaptea spre duminica, asa ca toti vom fi multumiti! Slava lui Dumnezeu!

Domnul a mai dat de-am cantat toata Liturghia cu c. la strana, pe 2 voci (unde a mers)! Nu am cuvinte sa-Ti multumesc, Doamne, pentru aceasta perla aurita de femeie pe care mi-ai daruit-o!

Dupa Liturghie, georgianul Levan, ajutor in Altar, comenteaza faptul ca pr. Ionut nu a predicat pe germana. c. il sustine pe L. Replica lui L.: “dar tu esti romanca”. (c. canta cu mine totul pe romaneste, dar fara sa inteleaga). Am ras una buna toti.

Din cuvantarea Papei in Bundestag: cultura europeana s-a format din intalnirea credintei in Dumnezeu (Gottesglauben) a lui Israel cu filosofia greaca si cu dreptul roman. Aceasta cultura se bazeaza pe constiinta, pe faptul ca omul (european) va da socoteala in fata lui Dumnezeu. Ni s-a dat sa aparam aceasta baza astazi, la ceas istoric (historische Stunde).

31.07.11

O Sfanta Liturghie iesita din comun, cu pr. Benga, decan al Fac. de Teologie din Bucuresti, al carui ucenic este pr. Ionut! Pe langa o bunatate si smerenie iesite din comun, am dat si peste un teolog adanc, gen Steinhardt sau PS Sofian, dublat de un excelent bariton!

La predica, a intrat direct in miez. Ce ne abiliteaza pe noi sa-L numim pe Domnul Tatal nostru (in nici o alta religie, Dumnezeu nu e numit Tata!)? Credinta.

Ce e credinta, ce ne face credinciosi? Sfantul Duh. Care ne e daruit.

Cum ajungem credinciosi? Pazind Poruncile, facem ce depinde de noi.

S-o luam pe intaia: cinsteste pe Domnul, Dumnezeul tau. Asta inseamna ca Domnul e pe primul loc in viata. Duminica, spre a-L cinsti, merg la biserica. Nu ca ar avea El nevoie de cinstirea mea. Ci ca e spre binele meu.

Dumnezeu ii vine omului impotriva acolo unde omul pune dragostea. Daca omul are dragoste de Dumnezeu, il afla prin Sfantul Duh. Daca are dragoste de munca (cercetare), Dumnezeu il intampina aici. “Sa fii domn e intamplare, sa fii om e lucru mare”. Sa luptam sa fim oameni, ca asta sta in puterea noastra.

Cariera, banii, sanatatea, prosperitatea, sunt in mana Domnului. Omul se afla intre Dumnezeu si satan. Intre Cer si pamant. Liber sa aleaga spre ce se indreapta.

Se pare ca mi-a dat Domnul, cu c., femeia pe care am asteptat-o atatia ani: ii place sa-L cante pe Domnul, alaturi de mine! De vreo luna, bruma noastra de repertoriu de cantece bisericesti ortodoxe pe 2 voci creste continuu.

Ieri am cantat cu ea, in premiera, Heruvicul dupa Bortnianschi si Ectenia intreita pe 2 voci, in capela arhiplina. La “Fie numele Domnului binecuvantat”, m-a tras de mana: urmatoarea noastra piesa de studiat.

Dupa-masa, la mortisori, am dat de o batrana din Romania, care era pe duca. L-am sunat pe pr. Ionut, care a venit si i-a citit cateva rugaciuni de usurare.

Scuzandu-ma ca l-am deranjat (mare vanzoleala cu vizita pr. Benga), mi-a spus ca, daca el, ca preot, stie de un enorias care e bolnav si nu-l cerceteaza, isi face pacat de moarte! Slava Tie, Dumnezeule, ca ma inconjori cu astfel de oameni!

21.04.11
Joia Mare

Se pare ca criza cu c. ne-a apropiat si mai mult. Asa cum i-am zis, pt. mine situatia e clara: decat singur, mai bine cu c. cu Parkinson. Ca doar n-o zis nime ca viata-i usoara…

22.04.11
Vinerea Mare

Doamne, cum pot sa-Ti multumesc pentru fericirea acestor zile minunate?
La concertul cu Johannespassion am avut parte de o biserica arhiplina, cum nu am mai vazut. C., intr-o stare de adanca depresie, a stat cele aproape 3 ore ale concertului in sala, ba in picioare, din cauza spatelui, ba sezand. Pana la sfarsit. Si mi-a spus pe urma ca i-a placut tare mult! Nana, in vizita cu Vivien si Tano, a venit la partea a 2-a (ariile frumoase de plangere si sfarsitul inaltator), cu Vivien si l-a vazut si pe dirijor.

Din nou senzatia de bucurie, de prea-plin de fericire, de Ceruri deschise. Dupa concert, la plimbare cu c. prin padure. Discutiile adanci, in crangul inmiresmat de primavara.

Noaptea, in pat, din nou nu pot dormi, de bucurie!

23.04.11
Sambata Mare si Invierea Domnului.

O zi si o noapte fara sfarsit!
Dimineata, repetitie cu anti-papistasii, pentru Invierea de Duminica dimineata, orele 5:30. Cat de bine a sunat ansamblul barbatesc! De la repetitie am plecat deja cu fiorii Invierii. Nu mai e mult si bucuria izbucneste!

Seara am plecat cu c. la Nürnberg, la Canonul Invierii, filmarile obisnuite cu a. C., tot in depresii, a participat interesata la slujba, mai ales la faza “Lift up your heads, oh ye gates, and be ye lift up, ye everlasting doors, and the King of Glory, shall come in” din Messiah (vezi mai jos podcastu’ de pe YouTube).

Explozia de bucurie, cu primul “Hristos a inviat”, constientizarea fericirii.

Asteptarea, postul s-a terminat. Hristos ADEVARAT a inviat! Sarutarea frateasca cu a.

Catre orele 1:30 noaptea, plecam la capela la Erlangen, la pr. Ionut. Ajungem si cantam pana catre orele 4 dimineata. Bucuria Sfintei Liturghii serbate noaptea, ca pe Sfantul Munte! Dupa o mica gustare, plec acasa sa ma primenesc pentru ultima cantare, cu anti-papistasii. Cu inima revarsanda de bucurie, fara sa simt nici o oboseala, ma lungesc langa c., pt. 10 minute. Nu dormea. Apogeul depresiei, la ea. Incepe sa planga in hohote. Si vine cu mine, la anti-papistasi! Mersul cu bicicleta prin orasul adormit, in frigul diminetii, cu inima in ceruri; o bucurie de imi taia respiratia!

In biserica, in mijirea zorilor, rasuna Kyrie eleison intreit, pe 3 voci, melodia de la ortodocsi. Cand soarele e de-o sulita pe cer, ne asteapta, in sfarsit, patul. Trupul e cumva obosit, dar sufletul vibreaza, infiorat. Am calculat bine: noaptea alba fiind petrecuta cu sufletul adunat in fata Domnului, face sa nu simt oboseala! Caderea nu e nici dupa 1-2 zile. Sufletul programeaza trupul, nu invers!

Toderas a participat singur (eu fiind la Nürnberg, in “misiune”) la Canonul Invierii din Erlangen; s-a inteles cu pr. Ionut sa se impartaseasca duminica viitoare.

Epilog: nu pot descrie bucuria! Slava Tie, Doamne!

Iar c., cu tot zbuciumul depresiv din sufletul ei, are puterea sa actioneze, sa-si usureze viata! Din discutiile indelungi purtate cu ea, zilnic, nu are amarul si resemnarea unui om trist. Cauta, incearca, se framanta. Si mai si rade!

Este prima femeie care vine cu mine la biserica si se mai si simte bine, de 3 luni de zile! Femeia MEA, in sfarsit!

Multumesc, Doamne, slavit fie Numele Tau!

Messiah Play Now | Play in Popup | Direct Link

09.04.11
Johannespassion de Bach, repetitia generala cu corul, toata ziua!
Un tablou: Dumnezeu Tatal, cu o fata severa, Il tine in Mainile Sale pe Fiul, proaspat pogorat de pe Cruce. Tabloul este din altarul lui Nikolaikirche din Leipzig, la care Bach se va fi uitat de multe ori, cand a dirijat si compus piesa. In centrul tabloului, pictat de Lukas Cranach cel batran in sec. al XVI-lea, porumbelul alb, Sf. Duh. Deoarece tabloul de afla de vreo suta de ani in muzeu, dirijorul a reusit cu greutate sa faca sa-i fie trimisa o copie, pe care a expus-o in centrul salii, langa clavecin. Sa traim si noi muzica pe care o facem.

Aceeasi Sfanta Treime razbate si din muzica, ne atrage dirijorul atentia in continuare. Jos, contrapunctul de orga, stabil, incurajator, imperturbabil, pulsand ca o inima, il reprezinta pe Dumnezeu Tatal. Sus, contrapunctul suflatorilor, durere, neliniste, gemetele sfasietoare ale agoniei: Patima Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Intre ele, melodia coardelor, la randul ei impartita tot in 3 voci. Sfantul Duh, Mangaietorul, mereu prezent, care implineste, rotunjeste cele 2 extreme ale celor 2 contrapuncte.

Johannespassion este Patima unui Invingator. Altfel ca in celelalte Evanghelii, aici Iisus nu mai are caderea sufleteasca (“Tata, daca poti, departeaza de la Mine paharul acesta”).

“Prietene, ce ai de facut, fa!”

Nu ne tot codim; prin suferinta si durere trebuie trecut. Ne suflecam manecile, ne facem cruce si trecem cu hotarare, de-a dreptul, prin ea. Luam viata in piept. Corul de inceput reda perfect aceasta atmosfera, de jelit cu fruntea sus (“Trauer mit erhobenem Haupte”).

“Herr, unser Herrscher, dessen Ruhm in allen Landen herrlich ist, zeig’ uns durch deine Passion, dass Du der wahre Gottes Sohn bist”.
Doamne, Stapanul nostru, a carui slava este preamarita in tot locul, arata-ne, prin Patima Ta, ca esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu.
Dupa doua ore si jumatate, paranteza deschisa la inceput se inchide, intr-un sublim crescendo, in coralul de incheiere:

“Alsdenn vom Tod erwecke mich,
Dass meine Augen sehen dich
In aller Freud, o Gottes Sohn,
Mein Heiland und Genadenthron!
Herr Jesu Christ, erhöre mich,
Ich will dich preisen ewiglich!”

"Doamne, Iisuse Hristoase, auzi-ma, vesnic Te voi preamari!" Play Now | Play in Popup | Direct Link

13.03.11
A dat Domnul de m-am impartasit! Senzatie de nevrednicie, de frica
“sa nu ma arda Focul Trupului si Sangelui Mantuitorului”. Daca ar fi
fost dupa mine, as fi plecat de la Sf. Liturghie, de frica si rusine.
M-as fi impartasit alta data. Noroc ca a trebuit sa cant si mi-am
abatut constient gandurile, de la frica. In gura, Sf. Impartasanie
a avut o aroma suprapamanteasca, cam cum ar fi gustul tamaiei,
corespunzator mirosului, tradus in gust. Inefabil.

Pr. Ionut m-a felicitat. Carine trebuia sa vina si ea, ma tarziu,
la Sf. Liturghie si n-a aparut. Am aflat si motivul,
dupa terminarea slujbei: usa de jos de la camin era incuiata si
eu n-am avut mobilul la corp. Am ajuns acasa si am sunat-o (ea nu era acasa la mine). Era tare catranita. Profitand de “libertate”, m-am dus la fratele A., sa mai povestim. Ma suna C. (eram la el) daca nu vin sa ne plimbam. M-am dus la ea si ne-am plimbat. Era foc si para ca nu ajunsese la Sf. Liturghie! Asta o freca pe ea!

I-am propus sa mergem la vecernie, la Nürnberg. A acceptat. Si am avut parte de inca o vecernie minunata, cu maicile si cu un diacon mai nou, care canta extraordinar de frumos. Am ramas pana la sfarsit. Cand am cantat cu maicile “Sub milostivirea Ta scapam, Nascatoare de Dumnezeu…”, am avut din senzatia ca s-au deschis Cerurile peste mine si-mi canta ingerii nu numai in inima, ci si in auz. C. era ca-n transa.

S-a linistit si a redevenit mielusea.

A fost doar un partz de femeie, care mie mi-a aratat cat de mult ma iubeste.

Slava lui Dumnezeu!

In prima saptamana din Postul Mare, Domnul a dat de-am fost la biserica in 6 zile din 7! Am urcat cu pasi mici si m-am apropiat cu inima tot mai mult de Domnul. De multe ori am avut analogia trairilor de pe Sf. Mt. Athos.

Epilogul unui sfarsit de saptamana dumnezeiesc:

Dupa aproape 4 ani de cand s-au deschis Cerurile peste mine, am ajuns la concluzia (“faptele vorbeste”), ca bucuria e trainica si nu mai
pleaca. Prin detasarea pe care o da Credinta, nu mai am griji lumesti.
Credinta nefiind meritul meu, “care nimic bun n-am facut in aceasta viata”, ci cel mai frumos cadou al Domnului, mai frumos chiar decat
dragostea.

Credinta = dragostea de Domnul, peste oameni.

Conditia: smerenia si constienta faptului ca Domnul oricand poate inchide fanta asta de Soare ceresc, dupa Pronia Sa.

Inchei cu rugaciunea Ultimilor stareti de la Manastirea Optina, care ii
place cel mai mult lui C. (i-am trimis mai multe):

Doamne, daruieste-mi sa primesc, cu liniste sufleteasca, tot ce-mi va aduce ziua de azi. Invredniceste-ma sa ma dau intru totul Sfintei Voiei Tale. In tot ceasul, astazi, povatuieste-ma si in toate ma sprijineste. Oricare vor fi vestile pe care le voi primi in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si intarit in credinta ca peste toate este Sfinta Voia Ta. In toate faptele si cuvintele mele, Tu calauzeste-mi simtirile. In toate intimplarile neasteptate, nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine. Invata-ma sa fiu deschis si intelept cu fiecare din madularele familiei mele duhovnicesti, pe nimenea amarind, pe nimenea intristind. Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intimplarile din vremea ei. Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert. AMIN